Nu accept ca românii care trăiesc în alte state europene să fie discriminați de populiști

Postat la ora 17:15, luni, 23 februarie 2015
Acum câteva zile, un europarlamentar italian de extremă dreapta spunea că sinuciderea unui condamnat român într-un penitenciar din Italia este o veste bună pentru că astfel vor fi mai puțini români în peninsulă. Declarațiile lui Gianluca Buonanno au mers şi mai departe, afirmând că plecarea românilor din Italia l-ar bucura enorm.
Îi amintesc deputatului italian că legislația europeană, pe care ar trebui să o cunoască ținând cont că este membru în Parlamentul European, interzice discriminarea pe considerente etnice sau rasiale şi garantează libertatea de mișcare a cetățenilor europeni, indiferent de unde provin aceștia. Reacția extremistului italian întărea, de fapt, alte declarații la fel de grave ale unor angajați ai Departamentului pentru Penitenciare din Italia.
Majoritatea românilor, indiferent de locul în care se află, muncesc onest, încercând să ducă un trai mai bun decât ar fi reușit în țară. Indiferent dacă e vorba de Italia, Spania sau Marea Britanie, suntem contributori neți la sistemele de asigurări sociale din acele țări. Aviz şi pentru postul de televiziune Channel 4, care a difuzat un așa-zis documentar prin care ne arată că principii precum imparțialitatea și corectitudinea jurnalistică nu există în acea redacție.
Voi sesiza în zilele următoare Departamentul pentru Egalitatea de Șanse din Italia şi voi cere acțiuni în cazul europarlamentarului italian. Este revoltător ca un personaj public să instige populaţia la discriminare.