Conferință la Parlamentul European despre rolul Facebook-ului în comunicarea politică

Postat la ora 19:50, miercuri, 15 aprilie 2015
Am găzduit astăzi o conferință la Parlamentul European care a avut drept subiect rolul rețelei de socializare Facebook în comunicarea politică. Găsiți, mai jos, sumarul a ceea ce am susținut în cadrul conferinței, alături de câteva fotografii de la eveniment:

 Ca om politic, Facebook-ul îți oferă oportunitatea să îți construiești un profil complet, așa cum tu vrei și așa cum mijloacele clasice de comunicare nu ți-l vor construi niciodată.

Dar, pentru o comunicare eficientă pe Facebook, trebuie, în primul rând, să găsim raportul corect dintre postări politice și postări apolitice. Trebuie să comunicăm despre teme relevante pentru oameni sau pur și simplu despre noi, ca persoane, dar acele elemente despre care credem că ne conturează profilul public, despre care credem că ne reprezintă, care sunt definitorii pentru noi și pe care vrem să le facem publice.

Mai trebuie să găsim și raportul corect între ceea ce credem noi că este important și ceea ce crede lumea că este important. Evident că noi, politicenii, vrem să comunicăm despre tot ceea ce facem, de multe ori lucruri substanțiale, dar de multe ori lucruri care nu generează emoție la nivelul oamenilor sau care nu sunt văzute drept prioritare de către oameni.

Mesajul se transmite mai mult și mai repede dacă vorbești despre ceea ce interesează în acel moment pe oameni, iar politica îi interesează cel mai mult în perioadele de campanie electorală. În rest, trebuie să ai grijă care sunt temele importante pe agenda publică. Eu pot să am un raport foarte important în plenul Parlamentului European, dar, dacă postez asta într-o seară în care joacă echipa națională de fotbal, evident, lumea nu va fi foarte interesată, iar mesajul nu va fi preluat.

În comunicarea politică pe Facebook, mai este foarte important să avem o valoare adăugată în ceea ce spunem, o perspectivă proprie, să avem ceva în plus față de alți oameni care comunică pe aceeași temă.

Trebuie, totodată, să rămânem obiectivi și credibili în ceea ce spunem chiar și când situația nu este confortabilă. Pentru noi, de exemplu, în cazul unui eșec electoral.

Nu vom ști niciodată 100% sigur ce impact va avea lucrul pe care vrem să îl comunicăm pe Facebook până nu vom publica postarea cu pricina. Spre exemplu, am fost suprins să constat câtă reacție a provocat o fotografie pe care am postat-o între turul I și turul II al alegerilor prezidențiale din România de anul trecut. Era o fotografie cu o secție de vot amenajată pe un stadion din Germania la care cetățenii turci care trăiesc în Germania au putut vota în număr mare pentru alegerea președintelui Turciei. Fotografia era în antiteză perfectă cu ceea ce se întâmpla românilor din diaspora în acea perioadă, care erau impiedicați să voteze de către Guvernul României.

Nu în ultimul rând - privind și din perspectiva alegătorului în procesul de comunicare politică, și nu doar a politicianului - trebuie evidențiat faptul că Facebook reprezintă o foarte bună metodă de a oferi oamenilor  informație, cunoaștere astfel încât să nu poată fi ușor victime ale politicienilor populiști.