Bugetul UE: Parlamentul votează pentru o Europă mai puternică şi capabilă să răspundă provocărilor

Postat la ora 16:42, miercuri, 28 octombrie 2015

Am votat astăzi în plenul Parlamentului European asupra poziției Consiliului de miniștri pe marginea proiectului de buget al UE pentru anul 2016.

Conform procedurii bugetare anuale, Comisia Europeană propune un proiect de buget, Consiliul se pronunță în primă fază asupra lui, iar, apoi, Parlamentul amendează această poziție a Consiliului. Ulterior, se ajunge la procedura de conciliere bugetară, în care guvernele statelor membre UE, pe de o parte, şi Parlamentul, pe de alta, negociază forma finală a bugetului pentru anul următor.

Ca în fiecare an, guvernele statelor membre au decis să opereze tăieri ale bugetului propus de Comisie. Pentru 2016, Consiliul a înaintat o variantă de buget cu peste 1,4 miliarde de euro mai mică decât propunerea Comisiei.

Cele mai importante reduceri au fost în capitolele bugetare care finanțează acțiunea externă a Uniunii (aproximativ 435 de milioane de euro) și în cele pentru crearea de locuri de muncă şi stimulare a creșterii economice (aproximativ 450 de milioane de euro). De asemenea, s-au propus tăieri în capitolele bugetare care finanțează politica de coeziune și cea agricolă comună.

Noi, în Parlamentul European, am votat pentru inversarea reducerilor propuse şi pentru creșterea alocărilor în domenii care necesită finanțare adițională în 2016.

În total, prin votul de astăzi, am decis creșterea bugetului cu peste 4,3 miliarde de euro faţă de poziția Consiliului.

Ținând cont de presiunea migratorie asupra Uniunii, am decis să creștem alocările pentru domeniul Justiției şi Afacerilor Interne cu aproximativ 620 de milioane de euro.
De asemenea, pentru a îmbunătăți situația din țările celor care astăzi vin în Europa şi solicită azil şi pentru a-i determina să nu-și mai părăsească țările de origine, am solicitat alocări suplimentare de 580 de milioane de euro.

Totodată, am votat pentru ca alocările politicii de coeziune să fie crescute cu 1,38 de miliarde de euro, iar cele cu pentru politica agricolă comună, cu circa 770 de milioane de euro față de nivelul aprobat de Consiliul UE.

Cred că votul de astăzi este unul ambițios, care răspunde așteptărilor cetățenilor Uniunii Europene. În această perioadă dificilă, avem nevoie de o Europă mai puternică şi capabilă să răspundă provocărilor cu care se confruntă.

Creșterea economică, locurile de muncă, în special cele pentru tineri, acțiunea externă şi securitatea internă sunt prioritățile Bugetului UE pentru anul 2016.

România cu siguranță va avea de câștigat din acest vot fiindcă țara noastră, în calitate de beneficiar net de fonduri europene, ar putea să primească mai mulți bani în 2016.

Depinde acum de autoritățile naționale să creeze un cadru legal şi administrativ coerent pentru ca beneficiarii români să poată accesa fondurile europene și pentru a nu repeta experiența dezastruoasă din anii 2007 - 2013, în urma căreia toate alocările neaccesate până la finalul acestui an vor fi pierdute, fiind vorba, în cel mai „optimist” scenariu de 4 miliarde de euro, iar, în cel mai pesimist, chiar de 8 miliarde de euro.