Comunicat de presă - Proiect de reducere a costurilor cu politicile europene, lansat la Comisia Europeană

Postat la ora 13:46, marți, 18 octombrie 2016
Laboratorul de Inovare pentru Politici Publice, un proiect-pilot inițiat de eurodeputatul român Siegfried Mureșan pentru reducerea costurilor și eficientizarea politicilor publice europene, a fost lansat ieri la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, în prezența vicepreședintei Comisiei Europene pentru Buget și Resurse umane, Kristalina Georgieva, și a comisarului european pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, Tibor Navracsics. Evenimentul de lansare continuă și astăzi cu o sesiune de seminarii și conferințe tematice. 

Proiectul-pilot își propune, în primul rând, să creeze cadrul în care specialiștii în politici publice să facă schimb de experiență pentru ca, apoi, să se poată elabora politici publice mult mai eficiente și mai puțin costisitoare. 

„În prima etapă a acestui proiect-pilot, aducem la aceeași masă laboratoarele de inovare în materie de politici publice din statele Uniunii Europene. Sunt țări care au multe astfel de laboratoare, cum ar fi Olanda, Belgia și Franța, și țări care au mai puține sau deloc, cum este cazul României. În această etapă, se vor schimba bune practici în politici publice, vor afla cum pot coopera mai bine și cum pot fi sprijinite statele care au mai puțină experiență în inovarea politicilor publice. Dacă Germania, spre exemplu, are o politică publică inovatoare care a contribuit la aducerea șomajului în rândul tinerilor la sub 10%, de ce să nu-și împărtășească experiența cu celelalte state, precum România, unde șomajul în rândul tinerilor este astăzi de 20%”, a explicat eurodeputatul Siegfried Mureșan, după lansarea proiectului-pilot. 

„În a doua etapă se dorește crearea unui laborator de inovare la nivel european, scopul fiind acela de a vedea cum putem obține mai multe rezultate în materie de politici publice europene. Avem nevoie în Europa de creștere economică, de crearea de noi locuri de muncă, de sporire a securității, dar nu avem cum să sporim alocările financiare pentru a îndeplini aceste obiective. De aceea, ceea ce putem face este să elaborăm politici publice europene mai eficiente și mai puțin costisitoare, acesta fiind, de altfel, principalul obiectiv al proiectului în cea de-a doua etapă”, a mai spus eurodeputatul Siegfried Mureșan.

„România va avea mult de câștigat de pe urma acestui proiect-pilot. În primul rând, va învăța de la alte state membre cu experiență cum se inovează în materie de politici publice. Apoi, va primi sfaturi despre cum să creeze un laborator și în țara noastră - și aici aștept de la viitorul Guvern să demareze un astfel de proiect la nivel național. Nu în ultimul rând, va beneficia de pe urma faptului că politicile la nivel european vor fi mai eficiente datorită rezultatelor oferite de acest laborator”, a mai explicat Siegfried Mureșan.

Vicepreședinta Comisiei Europene pentru Buget și Resurse umane, Kristalina Georgieva, prezentă la eveniment, a declarat că țările comunitare în care nu există astăzi laboratoare de inovare în politici publice trebuie sprijinite pentru înființarea acestora: „Lumea se transformă foarte repede, iar instituțiile se adaptează mai greu. Ca să facem posibilă adaptarea instituțiilor, trebuie să lucrăm la implementarea deciziilor, la creativitate și la anticipare. Nu este un lucru ușor de făcut. (...) Vedem o hartă a laboratoarelor privind politicile publice. Vedem țări unde acestea există și țări unde sunt absente. Avem o mare responsabilitate să le implementăm acolo unde lipsesc.”.

Laboratorul de Inovare pentru Politici Publice este un proiect-pilot propus de eurodeputatul Siegfried Mureșan în cadrul proiectului de buget al Uniunii Europene pentru 2016 care a fost aprobat de Parlamentul European în luna octombrie 2015. Laboratorul urmează să funcționeze în cadrul Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene și beneficiază de o finanțare pentru primul an în valoare de 500.000 de euro, bani alocați în totalitate din bugetul UE.

______________
Pentru detalii:
Andrei Jujan: +40 766 369 485,
Paul Stencoane: +40 769 611 020