Comunicat de presă - Bugetul UE 2018: Propunerea eurodeputatului Siegfried Mureșan de suplimentare a fondurilor pentru Republica Moldova și Vecinătatea estică, aprobată

Postat la ora 13:34, miercuri, 15 martie 2017
Parlamentul European a adoptat astăzi, cu 445 de voturi „pentru”, 134 „împotrivă” și 101 abțineri, raportul privind prioritățile politice ale Parlamentului European (PE) pentru Bugetul Uniunii Europene (UE) din anul 2018, elaborat de deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PMP), în calitate de negociator-șef al Parlamentului pentru Bugetul UE din 2018. Prioritățile prevăd și o suplimentare a ajutorului financiar european pentru Republica Moldova și pentru statele din Vecinătatea estică. Valoarea fondurilor suplimentare urmează a fi stabilită în urma negocierilor care se vor realiza între Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene.

Raportul eurodeputatului Siegfried Mureșan prevede ca prioritățile Parlamentului European pentru 2018 să fie creșterea economică, locurile de muncă, siguranța cetățenilor, dar și alocarea unui sprijin financiar mai mare pentru statele din Vecinătatea UE, inclusiv Republica Moldova. Valoarea estimată a Bugetului Uniunii Europene din 2018 este de aproximativ 155 - 160 de miliarde de euro.

„Una dintre prioritățile mele în calitate de negociator-șef din partea Parlamentului European pentru Bugetul UE din 2018 este de a crește alocările pentru statele din Vecinătatea estică a Uniunii care au dovedit că vor integrarea europeană - Republica Moldova, Georgia și Ucraina. Același obiectiv l-am avut și anul trecut, când am fost raportor al Grupului PPE pentru bugetul european din anul în curs. Atunci am reușit să obțin o suplimentare de 15 milioane de euro față de propunerea inițială pentru Republica Moldova și pentru statele din Vecinătatea estică și aceste țări beneficiază anul acesta de fonduri totale de 544 de milioane de euro prin intermediul Instrumentului european de vecinătate. Faptul că Uniunea Europeană alocă an de an tot mai mulți bani pentru Republica Moldova și pentru statele din Vecinătatea estică reprezintă nu doar un ajutor financiar binevenit, dar și o importantă declarație politică pe care autoritățile de la Bruxelles o transmit către capitalele statelor partenere din Est. De aceea, și anul acesta urmăresc să obțin un sprijin financiar mai mare, așa că am cerut, în mod oficial, Comisiei Europene să se asigure că în Bugetul UE din 2018 se acordă prioritate investițiilor în țările din vecinătatea Uniunii”, a spus eurodeputatul Siegfried Mureșan după adoptarea priorităților bugetare ale Parlamentului European pentru bugetul european de anul viitor. „Sprijinirea statelor din Est care implementează acorduri de asociere cu Uniunea Europeană este esențială pentru a putea realiza reformele politice și economice de care au nevoie pentru a se dezvolta și pentru a-și menține cursul spre economia de piață și democrație. Am atras atenția, totodată, ca un semnal pentru toate autoritățile din capitalele țărilor care implementează acorduri de asociere cu UE, că acordarea banilor trebuie să fie legată de rezultate concrete pe care aceste țări trebuie să le realizeze în ceea ce privește combaterea corupției, independența justiției, statul de drept, combaterea evaziunii fiscale, a fraudei și a spălării banilor. Trebuie să ne asigurăm că banii ajung acolo unde este nevoie de ei, la oameni, nu la politicieni, oameni de afaceri și oligarhi corupți”, a mai declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan.

***
Raportorul Parlamentului European (denumit și negociator-șef) pentru bugetul anual al Uniunii Europene trasează prioritățile politice ale Parlamentului pentru bugetul european și negociază, în numele acestuia, cu președinția Consiliului UE și cu Comisia Europeană forma finală a bugetului anual. Procedura bugetară anuală începe cu transmiterea de către Comisia Europeană către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene a unui proiect de buget până cel târziu la începutul lunii septembrie, însă, în practică, se întâmplă până la sfârșitul lunii mai a anului anterior bugetului anual. Consiliul UE se pronunță în primă fază asupra acestei propuneri, iar, apoi, Parlamentul European poate amenda această poziție a Consiliului UE. Ca urmare, se poate ajunge la procedura de conciliere bugetară, în care Consiliul UE, pe de o parte, şi Parlamentul European, pe de alta, negociază forma finală a bugetului pentru anul următor, care trebuie să se facă în termen de maximum 21 de zile de la demararea procedurii de conciliere. După aceasta, Parlamentul European votează în plen forma finală a bugetului anual. În cazul în care în cele 21 de zile prevăzute de procedura concilierii, cele două instituții nu reușesc să ajungă la un acord, Comisia Europeană este obligată să prezinte un nou proiect de buget, iar procedura enunțată mai sus se reia. Consiliul se pronunță și asupra acestui proiect, Parlamentul din nou poate amenda poziția Consiliului, iar, ulterior, se intră într-o nouă conciliere bugetară.
Valoarea estimată a Bugetului Uniunii Europene din 2018 este de aproximativ 155 - 160 de miliarde de euro.
Deputatul european Siegfried Mureșan este primul român desemnat negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul anual al UE.

_________________________________________
Pentru detalii
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan
Paul STENCOANE: +40 769 611 020;
Andrei JUJAN: +40 766 369 485.