Declarație de presă - Siegfried Mureșan, la 100 de zile de mandat prezidențial: Președintele Igor Dodon duce Republica Moldova spre o uniune de 10 ori mai săracă decât Uniunea Europeană

Postat la ora 15:15, miercuri, 29 martie 2017
„Președintele Igor Dodon a făcut în primele 100 de zile de mandat trei vizite în Federația Rusă, dintre care două oficiale, câte una în fiecare lună, și doar o singură vizită la Bruxelles. Pentru ca oamenii să înțeleagă spre ce prăpastie împinge Republica Moldova președintele Dodon, prin acțiunile sale, trebuie doar să facă o comparație între ce înseamnă, pe de o parte, Uniunea Europeană (UE) și țările democratice europene și ce înseamnă, pe de cealaltă parte, Uniunea Eurasiatică și Federația Rusă. Uniunea Europeană a alocat Republicii Moldova 746 de milioane de euro pentru o perioadă de 7 ani, de la semnarea Acordului de asociere, în 2014, și până în 2020, a ridicat vizele pentru ca cetățenii moldoveni să poată merge oriunde în Europa, a ajutat producătorii de legume și fructe atunci când Federația Rusă a impus embargo pentru produsele moldovenești, Uniunea Europeană sprijină cu bani și prin expertiza specialiștilor săi lupta împotriva corupției și a oligarhilor care au căpușat Republica Moldova în ultimii 27 de ani. Federația Rusă ce face în tot acest timp? A impus embargo pentru produsele moldovenești lăsând economia Republicii Moldova fără una dintre principalele sale surse, jupoaie an de an Republica Moldova de aproape 380 de milioane de euro pentru gazul rusesc, citim în presă că este implicată în spălarea a circa 20 de miliarde de euro prin sistemul financiar al Republicii Moldova. Asta face Rusia pe care, de la începutul mandatului, președintele Igor Dodon a vizitat-o în fiecare lună, ca un vasal care merge acolo ca să-și ia instrucțiunile lunare. Și pentru ce? Igor Dodon vrea să întoarcă Republica Moldova din drumul ei spre Uniunea Europeană și să o îndrepte spre Uniunea Eurasiatică, dinspre o alianță politică și economică de state europene prospere, cu un Produs Intern Brut (PIB) cumulat de 14.600 de miliarde de euro, spre o Uniune Eurasiatică de 10 ori mai săracă, ce are un PIB cumulat de doar circa 1.450 de miliarde de euro. Cifrele și realitatea dor, iar președintele Igor Dodon are obligația, după 100 de zile de mandat, să iasă în fața moldovenilor și să le explice care este adevăratul motiv pentru care vrea să întoarcă Republica Moldova din drumul ei spre democrația și bunăstarea Europei și să o îndrepte spre o alianță săracă de state supuse intereselor Moscovei.”.

____________________________________________________
Pentru detalii:
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan
Paul Stencoane: +40 769 611 020;

Andrei Jujan: +40 766 369 485.