Comunicat de presă - Bilanțul eurodeputatului Siegfried Mureșan la 3 ani de mandat: 23 de rapoarte, 8 propuneri de rezoluție, 67 de întrebări parlamentare și luări de cuvânt în plen, negociator-șef al Bugetului UE 2018

Postat la ora 10:53, luni, 3 iulie 2017
Bilanțul de 3 ani de mandat al deputatului european Siegfried Mureșan (PPE / PMP), vicepreședinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European, cuprinde, printre altele, 23 de rapoarte (4 în calitate de raport principal și 19 în calitate de raportor din partea Grupului Partidului Popular European - PPE), 8 propuneri de rezoluție și 67 de întrebări parlamentare și luări de cuvânt în plen. Totodată, Siegfried Mureșan a fost desemnat anul acesta negociator-șef (raportor) al Parlamentului European pentru Bugetul Uniunii Europene (UE) din 2018, în valoare de 160,6 miliarde de euro, fiind astfel primul eurodeputat român din istorie în această poziție, după ce anul trecut a fost raportor al Grupului PPE pentru Bugetul UE din 2017.
De la preluarea mandatului de negociator-șef, printre prioritățile negociate intens de Siegfried Mureșan pentru Bugetul UE 2018 se numără finanțarea priorităților de creștere economică ale UE, cu accent pe investiții în infrastructură, cercetare, inovare, IMM-uri, principalele domenii care generează locuri de muncă, dar și a celor pentru creșterea siguranței cetățenilor europeni. Totodată, deputatul european Siegfried Mureșan susține, printre prioritățile sale de negociere, creșterea sprijinului acordat sectorului agricol european și a sprijinului pentru statele din Vecinătatea Sudică și Estică, mai ales celor care implementează acorduri de asociere cu UE, precum Republica Moldova, Georgia și Ucraina.
De la începutul mandatului și până la 1 iulie 2017, când s-au împlinit 3 ani activitate a actualului legislativ european, Siegfried Mureșan a obținut, printre altele, alocarea a 3,5 milioane de euro pentru muncitorii disponibilizați de la Combinatul Mechel din Câmpia Turzii, alocarea unui ajutor de 8,5 milioane de euro României pentru a compensa pagubele provocate de inundațiile din 2014, mobilizarea anuală a 50 de milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru plata unui avans către statele europene lovite de catastrofe naturale, precum și creșterea constantă a sprijinului financiar pentru statele din Vecinătatea Estică, inclusiv pentru Republica Moldova.
Alte rapoarte ale eurodeputatului român au vizat cele 8 rectificări ale Bugetului UE pentru anul 2015, orientările generale pentru pregătirea Bugetului UE pentru 2017, precum și obținerea unei distribuții echitabile a finanțărilor Băncii Europene de Investiții pentru ca țări precum România să aibă mai multe șanse de finanțare din partea instituțiilor financiare.
De asemenea, pe durata celor 3 ani, printre altele, Siegfried Mureșan a coordonat un studiu realizat de compania Deloitte privind eficientizarea cheltuirii fondurilor europene și a propus în Bugetul UE din 2018 un proiect-pilot menit să combată propaganda și acțiunile de dezinformare ale Federației Ruse prin presă și prin rețelele sociale în statele membre și în cele din Vecinătatea Estică.

„Cei 3 ani de mandat mi i-am dedicat în cea mai mare parte domeniului economic și domeniului bugetar, pe care le consider esențiale în activitatea de elaborare a politicilor la nivel european, dar și național. Cele 23 de rapoarte pe care le-am lucrat au vizat, în principal, orientarea priorităților bugetare spre zonele în care cetățenii europeni aveau și au în continuare cea mai mare nevoie de suport. Am fost desemnat de Parlamentul European (PE) să negociez unul dintre cele mai importante proiecte legislative, Proiectul de Buget al Uniunii Europene din 2018. Chiar săptămâna trecută Comisia pentru bugete a PE a aprobat, cu largă majoritate, mandatul meu pentru primele negocieri cu Consiliul UE și Comisia Europeană, iar miercuri plenul Parlamentului urmează să-l adopte formal. Obiectivul meu în negocieri este ca cele trei mari priorități pe care mi le-am asumat ca negociator-șef - creșterea economică, locurile de muncă și siguranța cetățeanului - să primească mai mulți bani anul viitor. Proiectul Comisiei Europene, bazat pe prioritățile solicitate de mine la începutul anului, prevede mai mulți bani pentru aceste domenii și mă voi lupta să păstrăm nivelul alocărilor pe parcursul negocierilor pentru că nu vreau reducerea bugetului pe domeniile importante pentru cetățenii europeni”, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan.

La 1 iulie 2017 s-au împlinit 3 ani de la începutul celei de-a opta legislaturi a Parlamentului European (2014 - 2020).

__________________________
Pentru detalii
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan
Paul STENCOANE: +40 769 611 020
Andrei JUJAN: +40 766 369 485