Declarație de presă - Siegfried Mureșan: PSD - ALDE, 10 luni de guvernare, nota 4 la economie. Falimentul actualei guvernări în 21 de puncte

Postat la ora 09:15, marți, 7 noiembrie 2017
Deputatul european Siegfried Mureșan:
„Bilanțul celor 10 luni ale guvernării PSD - ALDE ne arată că actualul executiv este repetent la economie. Guvernul a cheltuit banii de la buget și a crescut datoria țării pentru a mări salariile din sectorul public, doar că aceste majorări salariale se dovedesc inutile din moment ce deciziile Guvernului au dus la creșterea inflației, scumpirea creditelor imobiliare, a benzinei și motorinei, creșterea prețurilor la alimente, într-un cuvânt, la scumpirea vieții de zi cu zi a românilor.
Iată, mai jos, lista în 21 de puncte a celor mai grave măsuri luate sau anunțate de PSD - ALDE în ultimele 10 luni și efectele dezastruoase pentru populație și pentru companii pe care acestea le generează:
1.      Creșterea prețului la benzină și motorină prin adăugarea unei supraaccize de 32 de bani la litru, creștere care produce un efect în lanț de scumpire a tuturor bunurilor.
2.      Scumpirea creditelor imobiliare și a celorlalte credite cu dobândă variabilă din cauza creșterii indicelui ROBOR provocată de inflația tot mai mare.
3.      Tăierea investițiilor de la buget cu 30%, ceea ce înseamnă o infrastructură mai săracă și o economie necompetitivă, adică mai puține locuri de muncă și mai prost plătite.
4.      Scăderea investițiilor străine directe cu 20%, în jur de 500 de milioane de euro, comparativ cu anul 2016.
5.      Dublarea deficitului bugetar în primele 9 luni ale anului, față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 6,8 miliarde de lei.
6.      Creșterea datoriei publice a României în primele 8 luni cu 5,5%, pentru a acoperi deficitul bugetar, până la nivelul-record de 94 de miliarde de euro, datorii pe care tot noi, românii de rând plătitori de taxe, vom trebui să le achităm în anii următori.
7.      România se împrumută tot mai scump din cauza volumului mare al împrumuturilor pe care le-a făcut acest Guvern, dar și a instabilității create de cheltuielile nesăbuite. Spre exemplu, împrumuturile de 500 de milioane de lei făcute de Guvern în 2017 pe o durată de 5 ani de la bănci au o dobândă medie de 2,71%/an, pe când cele din 2016 se făceau la o dobândă mult mai mică, de 2,19%.
8.      Scăderea capacității de colectare a taxelor și impozitelor, de la 31,7% din PIB în 2016, la 30,5% din PIB, conform estimărilor pentru 2017 făcute chiar de către Guvern.
9.      Inflație-record pentru ultimii 4 ani, de 1,8% cauzată de politica economică a Guvernului PSD - ALDE care se bazează pe creșterea consumului și reducerea investițiilor, dar și de introducerea supraaaccizei la carburant. Cel mai mult au crescut prețurile alimentelor, cu aproape 3% în primele nouă luni ale anului, dar scumpirile se vor vedea și mai mult în următoarele luni.
10.   Devalorizarea leului în raport cu moneda euro, în luna octombrie 2016, cursul mediu al euro, conform BNR, a fost de 4,4942 lei, în timp ce, în octombrie 2017, cursul mediu al euro, conform BNR, a fost de 4,5885 lei. Creșterea euro înseamnă prețuri mai mari ale produselor de import, precum și credite și chirii mai scumpe pentru românii care au rate în euro sau care au negociat prețul chiriei în moneda europeană.
11.  Deficit al comerțului internațional în creștere cu 1,73 de miliarde de euro, generat de creșterea consumului și reducerea investițiilor, lucru care a determinat, printre alte cauze, și scumpirea alimentelor.
12.  Creșterea cu 7,58% a numărului de societăți comerciale care au intrat in insolvență, în primele 9 luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, conform Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
13.  Record negativ la firmele nou-înființate în domeniul comerțului: numărul de SRL-uri şi PFA-uri deschise în acest an este cu aproximativ 20% mai mic decât cele care erau deschise în aceeași perioadă în ultimii 5 ani, potrivit datelor ONRC.
14.  Cădere de 9 locuri, până pe poziția 45, în Topul mondial al ușurinței cu care poți face afaceri realizat de Banca Mondială (BM) față de clasamentul de anul trecut. Acest raport este analizat de marii investitori străini atunci când doresc să deschidă afaceri în țări noi, iar înrăutățirea condițiilor de business și căderea bruscă a unei țări în acest clasament nu sunt privite cu ochi buni de nicio companie.
15.  Cădere de 6 locuri, până pe poziția 68, în Clasamentul global al competitivității realizat de Forumul Economic Mondial față de clasamentul de anul trecut. Raportul arată că România se află sub Polonia și Bulgaria în ceea ce privește infrastructura, sănătatea, educația, eficiența pieței forței de muncă și inovarea. Sunt exact domeniile la care investitorii se uită și de care țin cont atunci când vor să investească sau să-și extindă activitatea într-o țară.
16.   Aplicarea split TVA care, dacă va fi introdusă de la 1 ianuarie 2018, cum a anunțat Guvernul PSD - ALDE, va genera costuri suplimentare pentru mediul de afaceri, mai ales pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM), costuri care nu au putut fi prevăzute în planul de venituri și cheltuieli la începutul anului.
17.  Disponibilizări anunțate în mediul privat din cauza creșterii salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2018 la 1.900 de lei/lună. 60% din antreprenorii din România au anunțat că nu vor putea face față creșterii salariului minim și că vor trebuie să facă disponibilizări, conform unui sondaj al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.
18.  Riscul ca salariile din întreaga economie să scadă din cauza măsurii anunțate de Guvernul PSD - ALDE privind trecerea cheltuielilor cu CAS și CASS de la angajator la angajat.
19.  Pierderi de circa 5,2 miliarde de lei la bugetul de stat în 2018 dacă se aplică toate măsurile de reformă fiscală anunțate de Guvernul PSD - ALDE, conform estimărilor Consiliului Fiscal.
20.  Reducerea contribuției la fondurile de pensii private (Pilonul II), de la 5,1%, la 3,7% din cauza disperării actualului Guvern de a acoperi găurile făcute la bugetul de stat. Această reducere înseamnă, spre exemplu, că un tânăr care astăzi are salariu mediu va primi, la pensia privată de peste 30 de ani, cu 58.000 de lei mai puțin din cauza reducerii contribuției la fondul de pensii.
21.  Dezinteres față de îngrijorările venite din partea mediului de afaceri, a specialiștilor și a instituțiilor financiare internaționale și amintesc aici doar Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană, Consiliul Investitorilor Străini, Camera de Comerț Româno-Americană „AmChamˮ, Asociația Oamenilor de Afaceri din România, Coaliția pentru Dezvoltarea României, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Consiliul Economic și Social, Consiliul Fiscal, dar și economiști independenți și companii de audit.
Am prezentat mai sus, foarte pe scurt, contraperformanțele guvernării PSD - ALDE în domeniul politicilor economice și fiscale și falimentul actualei guvernări în 21 de puncte. La aceste contraperformanțe trebuie să adăugăm încercările repetate ale PSD și ALDE de a pune mâna pe justiție, dar și eșecurile pe linie în relațiile externe: prim-ministrul în funcție al României, Mihai Tudose, nu a fost primit până acum în nicio capitală a Uniunii Europene pentru o vizită bilaterală, această majoritate și acest guvern s-au decredibilizat complet în fața partenerilor europeni și internaționali din cauza adoptării Ordonanței 13, sunt total absenți în dezbaterile europene privind viitorul UE post-Brexit, nici nu au fost capabili să prezinte o candidatură susținută profesionist din partea României pentru găzduirea Agenției Europene pentru Medicamente și, cel mai important, din cauza problemelor din Guvern, țara noastră riscă să rateze oportunitățile pe care ni le oferă Președinția română a Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019.
Fiecare zi în plus în care România este condusă de actuala majoritate parlamentară înseamnă bani mai puțini în buzunarul românilor, datorii mai mari pentru generațiile viitoare și periclitarea tuturor oportunităților pentru țara noastră de a-și întări poziția pe plan extern. Verdictul după 10 luni de guvernare este clar: avem nevoie de o nouă majoritate parlamentară care să prezinte un guvern fără Dragnea, Tăriceanu și Tudose.”. 
 ___________________________________
Pentru detalii:
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan
Andrei Jujan: +40 766 369 485;                                    
Paul Stencoane: +40 769 611 020.