Declaratie de presa. Siegfried Mureșan: UE întinde o mână Republicii Moldova la Summitul Parteneriatului Estic. Este esențial ca Republica Moldova să fie condusă de politicieni care vor să întindă o mână înapoi

Postat la ora 11:19, vineri, 24 noiembrie 2017
Deputatul european Siegfried Mureșan:
„La Summitul Parteneriatului Estic de astăzi, Uniunea Europeană (UE) va transmite foarte clar celor 6 state partenere că, de acum înainte, este dispusă să coopereze mult mai strâns cu statele care doresc o apropiere mai rapidă de UE și va coopera mai puțin cu statele care nu își doresc o relație mai apropiată. Practic, UE întinde o mână tuturor țărilor din Parteneriatul Estic interesate de o cooperare mai strânsă. Ține doar de Republica Moldova și de Guvernul de la Chișinău cât de multe dintre beneficiile apropierii de UE vor ajunge la cetățeni. Este esențial, așadar, ca Republica Moldova să fie condusă de oameni politici care vor să întindă o mână înapoi, iar acest lucru înseamnă implementarea reformelor pe care Uniunea Europeană și Republica Moldova le-au agreat și pe care cetățenii le așteaptă.  
Am alocat statelor din Vecinătatea estică fonduri nerambursabile în valoare de 544 de milioane de euro în 2017, iar, în Bugetul UE din 2018, vom aloca alte 602 milioane de euro tocmai pentru a sprijini aceste reforme. Din păcate, ritmul reformelor este prea lent, iar cel mai mult au de suferit cetățenii din aceste state care își doresc un parcurs proeuropean în direcția creșterii economice și a nivelului de trai, a independenței justiției și a respectării statului de drept. De aceea, UE trebuie, totodată, să condiționeze sprijinul financiar acordat statelor din Vecinătatea estică de pași concreți de reformă. Acest lucru l-am mai cerut și într-o recomandare privind Summitul Parteneriatului Estic pe care am votat-o săptămâna trecută în plenul Parlamentului European.”.
___________________________________
Pentru detalii:
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan
Andrei Jujan: +40 766 369 485;                                     
Paul Stencoane: +40 769 611 020.