Prioritățile mele

Îmi propun, în următorii cinci ani, să aduc Parlamentul European mai aproape de oameni. Ultimele alegeri au demonstrat că europenii s-au îndepărtat de Uniunea Europeană, iar pe acest fond au apărut şi curentele extremiste. Eu vreau să readuc Uniunea Europeană acolo unde îi este locul - lângă oameni.

Vreau ca Uniunea Europeană să ajute la crearea de locuri de muncă, în special pentru tineri, să favorizeze inițiativa privată și spiritul antreprenorial. Investițiile private sunt cele care creează locuri de muncă stabile și bine plătite.

În calitate de eurodeputat, voi spune nu risipei banului public. Nu vreau ca generațiile viitoare să suporte costurile nesăbuinței politicienilor.

Voi depune toate eforturile pentru ca fondurile europene să fie alocate în acele domenii care duc cu adevărat la creștere economică durabilă şi generează locuri de muncă. Infrastructura, cercetarea, inovarea și dezvoltarea sunt sectoarele care pot spori competitivitatea economiilor europene și pot readuce creșterea economică în Uniune.

Uniunea Europeană trebuie să reprezinte un model privind respectarea statului de drept și promovarea principiilor democratice. De aceea, voi susține consolidarea spațiului de libertate, securitate și justiție și voi sancționa orice deviere de la principiile democratice care stau la baza proiectului european.

Vreau o Uniune puternică și care să vorbească pe o singură voce pe plan extern.

Voi susține extinderea UE cu acele țări care fac reforme pentru consolidarea democratică și modernizarea economică. De aceea, voi sprijini din Parlamentul European acordarea unei perspective clare de aderare Republicii Moldova. Românii de pe ambele maluri ale Prutului trebuie să se reunească în Uniunea Europeană.

Toate aceste demersuri le voi face transparent, pentru ca cei care m-au ales să fie în permanență la curent cu ceea ce fac pentru ei. Românii au nevoie de un nou model de politician pentru a le reda încrederea în clasa politică și a îi încuraja să fie mai activi în viața publică. Împreună cred că putem construi acest model.