Comunicat de presă - Deputatul european Siegfried Mureșan a fost reales vicepreședinte al Comisiei pentru bugete a Parlamentului European
Postat la ora 09:21, marți, 21 martie 2017
Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE
/ PMP) a fost reales astăzi vicepreședinte al Comisiei pentru bugete a
Parlamentului European pentru un nou mandat de doi ani și
jumătate. Siegfried Mureșan a deținut aceeași funcție și în precedenta
componență a conducerii Comisiei, din iulie 2014 până în ianuarie 2017.
„În primul rând, le mulțumesc colegilor
pentru încrederea acordată încă o dată. În Parlamentul European, continuitatea
este esențială, este nevoie de ani întregi ca să dobândești încredere și
credibilitate pentru a putea lucra la proiectele importante, precum bugetul
anual și multianual al Uniunii. De aceea, ca vicepreședinte al Comisiei pentru
bugete și pentru a doua jumătate a legislaturii, obiectivul meu rămâne
finanțarea priorităților de
creștere economică ale Uniunii Europene și cheltuirea cât mai eficientă
a banilor europeni în acele domenii care asigură mai multe locuri de muncă
stabile și bine plătite și siguranța cetățenilor europeni. Totodată, consider
că investițiile în infrastructură, cercetare, inovare și dezvoltare reprezintă
cheia competitivității economiei europene pe plan global și aici rolul
Comisiei pentru bugete este foarte important în negocierile pentru finanțarea
acestor domenii. Mă voi asigura, din această funcție, că aceste investiții vor
continua”, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan după votul din ședința
Comisiei pentru bugete.
Siegfried Mureșan este totodată
negociator-șef al Parlamentului European pentru proiectul de buget al Uniunii
Europene din anul 2018, în valoare de aproximativ 160 de miliarde de euro, fiind primul eurodeputat
român ales să negocieze prioritățile de alocare bugetară ale Uniunii.
***
Siegfried Mureșan a
fost ales deputat european în luna mai 2014 pe listele Partidului Mișcarea
Populară (PMP). Din ianuarie 2015 deține și funcția de purtător de cuvânt al
Partidului Popular European (PPE). În prezent este vicepreședinte al Comisiei
pentru bugete din Parlamentul European, membru în Delegația la Comisia
parlamentară de cooperare UE - Moldova și în Delegația la Adunarea Parlamentară
„Euronest”. Totodată, este membru supleant în Comisia pentru afaceri economice
și monetare, Comisia de anchetă privind măsurarea emisiilor în sectorul
autovehiculelor (Comisia de anchetă privind cazul „Volkswagen”) și în Delegația
pentru relațiile cu India.
_________________
Pentru detalii:
Echipa de comunicare a
deputatului european Siegfried Mureșan
Andrei Jujan: +40 766 369 485;
Paul Stencoane: +40 769 611
020.
0 comments:
Trimiteți un comentariu